Eram în cantonament cu Universitatea Craiova la "Lia Manoliu", în incinta complexului. Se întâmpla în primăvara lui '97, jucam semifinala cu Farul Constanţa. Eram în hotel eu şi foarte mulţi sportivi.
În dimineaţa meciului, mă uitam la ăştia la haltere, cum trag ei pe-acolo. Le-am zis lui Traian Cihărean şi Adrian Matiaş, foşti campioni: "Bă, daţi-mi şi mie o pastilă de-asta de vă dă putere, ca să am şi eu forţă să trag la poartă mai tare!" . Mi-au dat două pastile de-alea albe şi mi-au zis: "Ia, mă, astea două, dar să nu stai nici la pauză, că dacă stai, te-ai dus dreacu'!". Până la pauză, am dat două goluri, am fost cel mai bun. La pauză, mă mişcam, dădeam din mâini şi din picioare, eu mă agitam, şi m-a luat nea Zamfir: "Stai, mă dreacu' jos, că mă încurci şi nu pot să vă explic ce trebuie să facem!". I-am zis: "Bre, lasă-mă în pace, că eu trebuie să mă mişc, ăsta e meciul vieţii mele!". În fine, prin minutul 75, am ieşit plin de cârcei, nu mai puteam să mă mişc. M-am dus direct la hartelofili: "Mai daţi-mi pilule fermecătoare, că am fost cel mai bun". M-au luat cu vrăjeala: "Bă, că sunt scumpe, bă, că îţi fac rău, nu îţi mai dăm.". Mă tot rugam de ei: "Nu fiţi bulangii, că ajung golgheter, ajutaţi-mă!".
Eu mă gândeam că nici n-o să mai fie nevoie să mă antrenez. Până la urmă, mi-au zis: "Stai, mă, dreacu' potolit, că ţi-am dat două aspirine!".
Comentarii