Acest grup s-a nascut pentru ca in viata nu trebuie sa uiti niciodata de unde ai plecat...Pentru ca Pausa semnifica pentru noi cea mai frumoasa perioada din viata, in speta copilaria si eventual adolescenta, comemoram prin acest Grup tot ce inseamna PAUSA...Amintirile si sentimentele sunt de nepretuit, pt toate celelalte exista mastercard.Exprimati-va cu incredere si postati cu incredere prin ce ne deosebim de alte parti....
Nu doar Nica are ce povesti in ,,Amintiri din Copilarie'', si noi am avut fara doar si poate, o copilarie de poveste!!!
Grupul de pe facebook intitulat ..ESTI DIN PAUSA DACA...iata linkul: https://www.facebook.com/groups/1635070676770770/
Grupulne sta acum la dispozitie si putem depana amintiri impreuna!!!
Nu doar Nica are ce povesti in ,,Amintiri din Copilarie'', si noi am avut fara doar si poate, o copilarie de poveste!!!
Grupul de pe facebook intitulat ..ESTI DIN PAUSA DACA...iata linkul: https://www.facebook.com/groups/1635070676770770/
Grupulne sta acum la dispozitie si putem depana amintiri impreuna!!!
istoric Pausa
Satul Pausa este aşezat pe valea Agrijului la 5 km vest de centrul comunei, avea în anul 2002, 551 de locuitori, din care 276 bărbaţi, 275 femei şi 157 de gospodării. Satul s-a dezvoltat linear pe partea stânga a sectorului de luncă a văii Agrijului, fiind mai dens construit în centru, unde terenul are forma unei proeminenţe, pe calea de comunicaţie spre Zalău. Mai târziu, in timp vatra a inceput să se extindă şi spre luncă ocupând terenuri bune pentru agricultură.
Atestarea documentară este consemnată la 1558 cu numele de Posa, 1642 Possa/4.(IV:257) Pausa (c.K.), 1850 Peuse (st.Tr.), 1854 Pósa, Păuşa (Bul.87), 1913 Egregypósa (H),1930 Păuşa.
Acest oiconim trebuie pus în legătură cu antroponimul Posa, existent şi astăzi şi explicat de I. Iordan (1983:376) “Pos(e)a – Pos – glonţ de vânătoare”, variantă a lui poş, cu suf. –ea, cf. şi pos– “răsad, plantă”. Forma Poşa cu o lung, accentuat în maghiară se pronunţă ca şi diftongul –ou-. De aici prin epenteză (apariţia unui sunet nou în interiorul cuvântului), s-a ajuns la forma actuală Păuşa, “o” devenind prin asimilare “ă”.
De la tema pos- întâlnim şi toponime ca: Poseşti, (PH), Poşaga (AB), Păuşeşti (IŞ) şi Păuşa, (BH), (SJ), (VL). Întâlnim antroponimele: Posa (Elena), Pos(e)a, (Marchizul de Posa, din Don Carlos, a lui F. Schiller) apoi Poşa, Possescu, dar şi de la Păuşa numele de Păuşan, care arată originea persoanei.
K. Hodor aminteşte că satul a primit numele întemeietorului său la 1291, Pousa şi că această familie ar fi stăpânit aici până în 1345, cu toate acestea apartenenţa satului de districtul Agrijului e atribuită abia în 1558. Aşezarea e descrisă ca un sat populat de pe lângă apa Agrijului la poalele unui deal însorit, unde o mică porţiune se învecina cu Comitatul Cluj.
Ca şi Bodia, Ciumărna şi Păuşa au aparţinut de moşia lui Dobokai Miklos, dar din cauza unor acte de infidelitate libertinii celor din familia Mindszent o câştigă de la regele Matei. Numeroase sunt transcrierile de proprietăţi a moşiilor şi terenurilor satului, unde nume împortante sunt menţionate: Prinţul Rákóczi Gyorgy (1639), contele Goncz Ruszkai, Kornis Ferencz, baronul Kemeny Janos şi descendenţii conţilor Teleki Lajos şi Csaki (1837).
Biserica ortodoxă a fost construită în anul 1730, iar şcoala în 1877.
În 1733 în Păuşa erau 60 de famili de români, păstorite de doi preoţi : Gabriel şi Grigorie. Peste numai 17 ani, preoţii (2) păstoreau 412 suflete, aveau o biserică, un paracliser şi dreptul la un teren intravilan, pământ arabil de 12 câble şi fân de 8 căruţe.
Noua biserică ortodoxă a fost ridicată între anii 2000 – 2009, poartă hramul “Naşterii Maicii Domunlui” şi a fost pictată între anii 2007- 2009, în tehnica frescă de Cornel Bănică din judeţul Buzău. Biserica a fost sfinţită la 5 iulie 2009 de I.P.S.Episcop Petroniu Sălăjanul, înconjurat de un mare sobor de preoţi. In biserică pot asista la slujba mai mult de 300 de persoane iar serviciul religios este oficiat de preotul Ovidiu Pop.
În 1837 locuitorii dîn Păuşa erau români ortodocşi şi evrei. Nouă locuitori erau nobili, un total de 619 suflete şi 78 de case. Până în 1890 numărul locuitorilor scade la 550 şi după limbă îi găsim: 476 români, 55 izraeliţi, 12 maghiari, 7 alte naţionalităţi iar după confesiune: 477 ortodocşi, 11 reformaţi, 55 iudei, 5 greco- catolici, 2 romano-catolici şi un număr de 115 case.
Starea socială şi economică în jurul anului 1722 era prezentată la nivelul comitatului apreciind starea pământului ca şi aceea a locuitorilor: “ Hotarul împărţit în două (1616) era neproductiv, partea de câmpie era umedă, iar în spre răsărit pământul era roşu. Se ara cu şase boi de două ori. Pământului îi lipseau îngrăşămintele şi nu producea mai mult de cât de două ori sămânţa. Semănătura de toamnă o câştigau de la prediumul (moşiile n.n.) din Răstolţ şi din Poarta Sălajului. Fânul era de pădure. Revărsarea văii provoca mari pagube satului, iar moara era a moşierilor şi pădurea putea fi exploatată doar pentru lemne de foc, la care avea drept şi populaţia. Şi K. Hodor descria pământul Păuşei ca fiind roşu, argilos şi neproductiv, dar existau păduri de stejar cu păşuni largi. Cât despre moară (1837) consemnează că: “ Agrijul abia o poate învârti, intrucât este destul de mic.”.
Erau înregistraţi 10 iobagi, 3 răzeşi, 3 pribegi (nomazi), 2 nobili cu câte o moşie şi un preot extraordinarius. Ei posedau: 15 terenuri şi jumatate, 7 terenuri pustii, 24 boi, 33 vaci, 7 viţei şi viţele, 6 cai, 37 oi şi capre, 3 stupi, 54 porci, pământ arabil de 54 de câble, nearabil de 28 de câble, (de semănat, n.n.), 22 găleţi cultură de toamnă, 4 găleţi cultură de primăvară. Cu un an înainte s-au produs 45 de clăi de grâu, 18 clăi de ovăz, orz şi alac, 15 găleţi de cânepă şi in, 1 metreta şi 4 ocka mălai, 2 metreta mazăre şi linte şi 50 căruţe cu fân. Impozitul faţă de stat era de 318 f.r. (florini rhenani n.n.)
Parohia greco – catolică s-a reînfiinţat şi a fost înscrisă legal în luna aprilie 2002. Încă de la început credincioşii călăuziţi spiritual de către Pr. Prot. Silaghi Romulus, au ridicat o capelă de lemn, pe terenul cumpărat de ei, care a fost sfinţită la 24.11. 2002 de către Pr. Vicar General Mihai Todea.
Biserica s-a ridicat începând cu data de 9.05.2004, când Episcopul Florentin Crihălmeanu, Eparhul de Cluj –Gherla a sfinţit locul şi a pus piatra de temelie. Edificiul a fost ridicat de echipa d-lui Vasile Nechita din Buteasa, Maramureş, iar în ziua de 11.09.2005, prin binecuvântarea P.S. Florentin Crihălmeanu şi cu participarea unui sobor de 22 de preoţi, s-a sfinţit Biserica cu Hramul ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi grota de piatră închinate Sfintei Fecioare Maria. Bunul mers al împlinirii acestui proiect s-a datorat conlucrării preotului paroh Cristian Goia cu enoriaşii din sat şi cu mulţi sprijinitori din străinătae. Parohia este alcătuită din 35 de familii, respectiv 128 credincioşi reprezentând circa 1/3 din populaţia actuală a satului. Din data de 1.09.2008, Parohia Păuşa este administrată şi păstorită de către Pr. Paroh Mirel Cristea.
In centrul satului, alături de celelalte biserici s-a ridicat între anii 2008 – 2009 şi lăcaşul cultului baptist, unde se adună cca 60 de credincioşi. De asemenea biserica penticostală, ridicată în anul 2008, numără cca 45 de credincioşi.
În anul 1895 Păuşa număra 132 de gospodării şi avea o suprafaţă de 1888 hl.cad. (holde cadastrale; (1hl.cad. = 7166mp, n.n.), din care, 1337 teren arabil, 201 fâneţe, 128 grădini, 108 păduri, 114 teren neproductiv, (doc.nearabil). În 1900 valoarea estimatimată a averii comunităţii era de 3845 K 8 f., impozitul direct fiind de 2637 K. 76 f.
Toponime: Rogoaze, Şes, Strâmbături, Boişte (păşune pentru boi n.n.), Dealurile cu Vii, Dealurile Cehale, parte a acestora este Sărătura; Dealul Budii, Tabăra, Lunca şi Valea Răstolţului. Păduri: Bogăt, Muncei, Zăpodie.
Acest oiconim trebuie pus în legătură cu antroponimul Posa, existent şi astăzi şi explicat de I. Iordan (1983:376) “Pos(e)a – Pos – glonţ de vânătoare”, variantă a lui poş, cu suf. –ea, cf. şi pos– “răsad, plantă”. Forma Poşa cu o lung, accentuat în maghiară se pronunţă ca şi diftongul –ou-. De aici prin epenteză (apariţia unui sunet nou în interiorul cuvântului), s-a ajuns la forma actuală Păuşa, “o” devenind prin asimilare “ă”.
De la tema pos- întâlnim şi toponime ca: Poseşti, (PH), Poşaga (AB), Păuşeşti (IŞ) şi Păuşa, (BH), (SJ), (VL). Întâlnim antroponimele: Posa (Elena), Pos(e)a, (Marchizul de Posa, din Don Carlos, a lui F. Schiller) apoi Poşa, Possescu, dar şi de la Păuşa numele de Păuşan, care arată originea persoanei.
K. Hodor aminteşte că satul a primit numele întemeietorului său la 1291, Pousa şi că această familie ar fi stăpânit aici până în 1345, cu toate acestea apartenenţa satului de districtul Agrijului e atribuită abia în 1558. Aşezarea e descrisă ca un sat populat de pe lângă apa Agrijului la poalele unui deal însorit, unde o mică porţiune se învecina cu Comitatul Cluj.
Ca şi Bodia, Ciumărna şi Păuşa au aparţinut de moşia lui Dobokai Miklos, dar din cauza unor acte de infidelitate libertinii celor din familia Mindszent o câştigă de la regele Matei. Numeroase sunt transcrierile de proprietăţi a moşiilor şi terenurilor satului, unde nume împortante sunt menţionate: Prinţul Rákóczi Gyorgy (1639), contele Goncz Ruszkai, Kornis Ferencz, baronul Kemeny Janos şi descendenţii conţilor Teleki Lajos şi Csaki (1837).
Biserica ortodoxă a fost construită în anul 1730, iar şcoala în 1877.
În 1733 în Păuşa erau 60 de famili de români, păstorite de doi preoţi : Gabriel şi Grigorie. Peste numai 17 ani, preoţii (2) păstoreau 412 suflete, aveau o biserică, un paracliser şi dreptul la un teren intravilan, pământ arabil de 12 câble şi fân de 8 căruţe.
Noua biserică ortodoxă a fost ridicată între anii 2000 – 2009, poartă hramul “Naşterii Maicii Domunlui” şi a fost pictată între anii 2007- 2009, în tehnica frescă de Cornel Bănică din judeţul Buzău. Biserica a fost sfinţită la 5 iulie 2009 de I.P.S.Episcop Petroniu Sălăjanul, înconjurat de un mare sobor de preoţi. In biserică pot asista la slujba mai mult de 300 de persoane iar serviciul religios este oficiat de preotul Ovidiu Pop.
În 1837 locuitorii dîn Păuşa erau români ortodocşi şi evrei. Nouă locuitori erau nobili, un total de 619 suflete şi 78 de case. Până în 1890 numărul locuitorilor scade la 550 şi după limbă îi găsim: 476 români, 55 izraeliţi, 12 maghiari, 7 alte naţionalităţi iar după confesiune: 477 ortodocşi, 11 reformaţi, 55 iudei, 5 greco- catolici, 2 romano-catolici şi un număr de 115 case.
Starea socială şi economică în jurul anului 1722 era prezentată la nivelul comitatului apreciind starea pământului ca şi aceea a locuitorilor: “ Hotarul împărţit în două (1616) era neproductiv, partea de câmpie era umedă, iar în spre răsărit pământul era roşu. Se ara cu şase boi de două ori. Pământului îi lipseau îngrăşămintele şi nu producea mai mult de cât de două ori sămânţa. Semănătura de toamnă o câştigau de la prediumul (moşiile n.n.) din Răstolţ şi din Poarta Sălajului. Fânul era de pădure. Revărsarea văii provoca mari pagube satului, iar moara era a moşierilor şi pădurea putea fi exploatată doar pentru lemne de foc, la care avea drept şi populaţia. Şi K. Hodor descria pământul Păuşei ca fiind roşu, argilos şi neproductiv, dar existau păduri de stejar cu păşuni largi. Cât despre moară (1837) consemnează că: “ Agrijul abia o poate învârti, intrucât este destul de mic.”.
Erau înregistraţi 10 iobagi, 3 răzeşi, 3 pribegi (nomazi), 2 nobili cu câte o moşie şi un preot extraordinarius. Ei posedau: 15 terenuri şi jumatate, 7 terenuri pustii, 24 boi, 33 vaci, 7 viţei şi viţele, 6 cai, 37 oi şi capre, 3 stupi, 54 porci, pământ arabil de 54 de câble, nearabil de 28 de câble, (de semănat, n.n.), 22 găleţi cultură de toamnă, 4 găleţi cultură de primăvară. Cu un an înainte s-au produs 45 de clăi de grâu, 18 clăi de ovăz, orz şi alac, 15 găleţi de cânepă şi in, 1 metreta şi 4 ocka mălai, 2 metreta mazăre şi linte şi 50 căruţe cu fân. Impozitul faţă de stat era de 318 f.r. (florini rhenani n.n.)
Parohia greco – catolică s-a reînfiinţat şi a fost înscrisă legal în luna aprilie 2002. Încă de la început credincioşii călăuziţi spiritual de către Pr. Prot. Silaghi Romulus, au ridicat o capelă de lemn, pe terenul cumpărat de ei, care a fost sfinţită la 24.11. 2002 de către Pr. Vicar General Mihai Todea.
Biserica s-a ridicat începând cu data de 9.05.2004, când Episcopul Florentin Crihălmeanu, Eparhul de Cluj –Gherla a sfinţit locul şi a pus piatra de temelie. Edificiul a fost ridicat de echipa d-lui Vasile Nechita din Buteasa, Maramureş, iar în ziua de 11.09.2005, prin binecuvântarea P.S. Florentin Crihălmeanu şi cu participarea unui sobor de 22 de preoţi, s-a sfinţit Biserica cu Hramul ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi grota de piatră închinate Sfintei Fecioare Maria. Bunul mers al împlinirii acestui proiect s-a datorat conlucrării preotului paroh Cristian Goia cu enoriaşii din sat şi cu mulţi sprijinitori din străinătae. Parohia este alcătuită din 35 de familii, respectiv 128 credincioşi reprezentând circa 1/3 din populaţia actuală a satului. Din data de 1.09.2008, Parohia Păuşa este administrată şi păstorită de către Pr. Paroh Mirel Cristea.
In centrul satului, alături de celelalte biserici s-a ridicat între anii 2008 – 2009 şi lăcaşul cultului baptist, unde se adună cca 60 de credincioşi. De asemenea biserica penticostală, ridicată în anul 2008, numără cca 45 de credincioşi.
În anul 1895 Păuşa număra 132 de gospodării şi avea o suprafaţă de 1888 hl.cad. (holde cadastrale; (1hl.cad. = 7166mp, n.n.), din care, 1337 teren arabil, 201 fâneţe, 128 grădini, 108 păduri, 114 teren neproductiv, (doc.nearabil). În 1900 valoarea estimatimată a averii comunităţii era de 3845 K 8 f., impozitul direct fiind de 2637 K. 76 f.
Toponime: Rogoaze, Şes, Strâmbături, Boişte (păşune pentru boi n.n.), Dealurile cu Vii, Dealurile Cehale, parte a acestora este Sărătura; Dealul Budii, Tabăra, Lunca şi Valea Răstolţului. Păduri: Bogăt, Muncei, Zăpodie.
Comentarii